Drept penal / Drept procesual penal

Cabinetul de avocatură Eegholm are avocați specializați și pe ramură de drept penal, având astfel posibilitatea de a beneficia de asistență juridică și reprezentare, indiferent de faza procesuală în care vă aflați, fie că este vorba de urmărirea penală (care se desfăşoară cu privire la faptă imediat după sesizare, şi apoi cu privire la persoană), camera preliminară, judecata (în primă instanţă şi, eventual, în calea de atac a apelului) sau de executarea hotărârii judecătoreşti definitive.

O faptă penală prin natura sa, poate avea o însemnătate majoră pentru viitrul dumneavoastră.  Prin urmare, este important să alegeți un avocat bun.

Casa de avocatură Eegholm are cei mai buni specialiști în drept penal și procesual penal din zona Midtjylland, aspect dovedit de – a lungul celor 20 de ani de experiență.

În cazul în care aveți calitatea de suspect într-un dosar penal, un avocat specializat în drept penal vă poate asigura apărarea începând cu faza de urmărire penală. Primul pas îl reprezintă studierea dosarului și mai apoi formularea unei strategii pentru faza de urmărire penală. Asistarea la audierea prin care vi se aduce la cunoștință calitatea de suspect este unul dintre momentele în care drepturile dumneavoastră trebuie să fie asigurate și respectate de către organele de urmărire penală.

De asemenea, în fiecare fază a procesului penal se pot formula apărări, se pot ridica exepții și se pot pune concluzii cu privire la modul în care se exercită fiecare act.

Avocații din cadrul Casei de avocatură Eegholm vă pot reprezenta și asista în cazul în care aveți calitate de: suspect, inculpat, persoană vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente sau martor.

Așa cum am menționat anterior, indiferent de calitatea pe care o aveți în dosar, un avocat specializat pe drept penal vă poate asista și reprezenta în cazul infracțiunilor precum :

  • Infracțiuni contra patrimoniului: furt, tâlhărie, înșelăciune, delapidare, gestiune frauduloasă, abuz de încredere
  • Infracțiuni de corupție: luare de mită, dare de mită, trafic de influență
  • Infracțiuni economice: evaziune fiscală, spălare de bani, bancrută frauduloasă.
  • Infracțiuni contra integrității fizice: loviri, vătămare corporală, omor, ucidere din culpă
  • Trafic de droguri de mare risc, consum de droguri
  • Conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului
  • Fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în înscrisuri oficiale, fals intelectual
  • Infracțiuni informatice
  • Infracțiuni împotriva mediului
  • Alte infracțiuni prevăzute de legea penală.

Așadar, misiunea unui avocat bun de drept penal este aceea de a menține în limitele legale și de a se asigura prin argumente, probe propuse, perspective aduse, că nevinovăţia clientului său este respectată în cel mai strict mod .

Importanța alegerii unui apărător care este expert în drept penal, prezentându-vă obiectiv și pe scurt, cadrul legal, atuurile și beneficiile pe care le puteți avea într-o astfel de speță, este una foarte relevantă; acest lucru fiind posibil apelând la serviciile Casei de avocatură Eegholm.